Servicii
Protetica dentară reprezintă acea specializare a stomatologiei ce are în vedere reconstrucția dentiției pacientului pentru a-i oferi un zâmbet echilibrat estetic și funcțional utilizând o proteză dentară, coroane dentare, coroană zirconiu, punte dentară, fațete dentare sau alte lucrări protetice. Pornind de la cerințele și nevoile fiecarui pacient în parte, atât la nivel estetic cât și la nivel funcțional, specialiștii Offident vor realiza un plan de tratament personalizat.
Colaborarea interdisciplinară este un criteriu primordial de luat în considerare când vine vorba de restaurările care implică protetica dentară. În prezent, acestea sunt efectuate cu ajutorul unor tehnologii de ultimă generație și cu pregătirea unei echipe de specialiști: protetician, chirurg, parodontolog, endodont, sau ortodont.
Fațete dentare – aceste lucrări protetice din ceramică se utilizează îndeosebi în zona dintților frontali.
Coroane dentare (coroane ceramice, coroană zirconiu ) – sunt de asemenea indicate pentru reconstrucțiile dentare. Spre deosebire de fațete, acestea îmbracă dintele într-o piesă din ceramică sau zirconiu de o duritate crescută.
Incrustații dentare –inlay, onlay – reprezintă o alternativă la plomba obișnuită prin care se reface dintele, o piesă protetică rezistentă realizată din ceramic sau compozit, complet fizionomică
Proteză dentară mobilizabilă – sunt acele lucrări totale acrilice sau din compozit, utilizate îndeosebi la pacienții vârstnici.
Punte dentară – sunt restaurări protetice din 2 sau mai multe elemente, metalo-ceramice sau pe suport din Zirconiu, menite să redea funcția masticatorie, fonestică și estetică în zonele cu lipsă dentară.
Implant dentar Megagen
All-on-4 / All-on-6 Cluj
Implant Megagen
Megagen Anyridge
Albire dentară Phillips Zoom
Coroană dentară zirconiu
Fațete dentare Cluj
Tratament de canal
la microscop Cluj
Aparat dentar safir Cluj
Gutiere dentare Invisalign / Spark
Laser stomatologic – Biolase
Copyright © Offident 2024